În 1927, un adolescent din Illinois examina cu toată atenţia mugurii unui măr frumos din livada casei părinteşti, întrebându-se care va înflori primul şi care va fi succesiunea înfloririi celorlalţi.
Frământat de această problemă care la urma-urmei nu era decât un moft de adolescent, băiatul îşi spuse că, dacă ar fotografia mugurii mărului la intervale regulate, ar putea urmări cu precizie nu numai ordinea în care mugurii aveau să înflorească, ci şi fenomenul în diferite etape ale sale.
Astfel începea cariera ştiinţifică a lui John Nash Ott, cu tehnica fotografierii la intervale, care avea să-i îngăduie să descopere multe taine din împărăţia vegetalelor.
Gândindu-se că ar fi mai bine să lucreze cu plante exotice, Ott îşi înjghebă o mică seră dar îşi dădu seama că fiecare varietate îi punea tot atâtea probleme câte îi ridica unui antropolog un trib nou descoperit.
Cele mai multe din specimenele lui păreau a se comporta mai curând ca nişte primadone răsfăţate şi mofturoase decât ca nişte plante cuminţi şi înţelegătoare.
Îşi dădu seama că trebuia să afle părerea unor specialişti, astfel încât se adresă cu întrebările lui unor profesori de botanică de la universitate şi unor experţi în cercetarea botanicii ce lucrau la mari societăţi de profil, aflând un lucru pe care până atunci nici măcar nu-l bănuise: plantele erau sensibile nu numai la condiţiile general cunoscute, adică lumină, temperatură şi umiditate, ci şi la raze X, la ultraviolete şi la câmpul de raze produs de funcţionarea aparatelor de radio.
Ott acoperi jumătate din ecranul unui televizor în culori cu o tablă de plumb groasă de 1,5mm, plumbul constituind materialul ideal pentru oprirea razelor X, iar cealaltă jumătate cu carton fotografic gros şi înnegrit prin expunere la lumină şi prin tratarea ulterioară cu soluţie revelatoare. Acesta avea rolul de a opri lumina vizibilă şi razele ultraviolete, permiţând însă trecerea celorlalte frecvenţe.
După aceasta, aşeză în faţa televizorului 6 ghivece cu plante de fasole abia răsărite, câte 3 în dreptul fiecărei jumătăţi a ecranului, la înălţimi diferite.
În acelaşi timp alese alte 6 ghivece cu plante-martor, pe care însă le instala în altă încăpere, la 15 metri distanţă de aceea unde avea loc experienţa.
După 3 săptămâni de funcţionare fără întrerupere a televizorului, atât plantele protejate de ecranul de plumb cât şi cele martore se dezvoltaseră normal, atingând înălţimea de şase picioare şi prezentând toate caracteristicile unor plante sănătoase.
În schimb, cele plasate în faţa jumătăţii de ecran acoperite doar cu cartonul fotografic avuseseră vizibil de suferit.
Vrejii se răsuciseră şi plantele semănau mai curând cu nişte plante căţărătoare, iar într-unul din ghivece, cel aflat exact la nivelul ecranului, deci lovit în plin de radiaţii, rădăcinile păreau complet năucite, începând să crească în sus şi să iasă din pământ.
Concluzia trasă de Ott din această experienţă atât de revelatoare nu putea fi decât una: dacă radiaţiile atât de multîndrăgitului televizor se dovediseră în stare să transforme în adevăraţi monştri nişte plante banale ca firele de fasole din ghivecele lui, atunci are puteau fi consecinţele lor asupra organismelor crude şi sensibile ale copiilor?
Peste ani de zile, discutând cu un grup de specialişti în tehnologie aerospaţială, Ott aduse vorba despre această experienţă, povestind cum se deformaseră plantele de fasole sub influenţa radiaţiilor televizorului.
Interlocutorii fură imediat de părere că era vorba de un fenomen foarte asemenător cu dereglări semnalate la firele de grâu din biocapsulele duse în stratosfera, deformate şi ele în acelaşi mod, numai că toată lumea pusese acest fenomen pe seama absenţei forţei de gravitaţie.
Unii din aceşti specialişti, auzind de existenţa acestui fenomen şi la sol, unde nu se mai punea problema lipsei forţei de gravitaţie, se arătară foarte interesaţi şi emiseră ipoteza că adevărata cauză trebuia căutată în altă parte, anume în acţiunea radiaţiilor difuze ale unei energii încă neidentificate.
Pornind de la faptul că orice radiaţie care provine din spaţiul cosmic şi cade perpendicular dinspre zenit pe sol va avea de parcurs o distanţă mai mică prin atmosfera terestră şi va fi, prin urmare, mai puternică decât cele căzute sub un alt unghi, Ott ajunse la ipoteza că rădăcinile cresc în jos pentru a evita influenţa radiaţiilor care acţionează asupra lor.
La o reuniune din 1970 a Asociaţiei americane pentru progresul ştiinţei, doctorul Lewis W. Mayron, comentând experienţele lui Ott cu plante de fasole expuse radiaţiilor emise de televizoare, a tras concluzia că „radiaţiile au un efect fiziologic atât asupra plantelor cât şi asupra animalelor, faptul producându-se, după toate aparenţele, pe calea unui mecanism de natură chimică”.
Referindu-se la cunoscuta experienţă a lui Ott privitoare la efectele tuburilor fluorescente asupra plantelor de fasole, Mayron a declarat: „Implicaţiile acestui fenomen asupra sănătăţii omului sunt imense dacă ne gândim că oricine foloseşte azi iluminatul cu lămpi fluorescente la propriul său domiciliu şi este expus acestora în magazine, birouri, hale industriale şi în şcoli”.
Peter Tompkins
Oameni pentru oameni 