Dominare vs. supunere

Într-o căsnicie care nu merge bine, factorul central este dorinţa de dominare.

Poate că un părinte perfecţionist, critic, rigid, dominator a creat o atmosferă de supracontrol.

Sau un părinte scufundat în abuzul de substanţe chimice a provocat haos; nimeni nu putea controla nimic pentru că nu se ştia niciodată ce va urma.

Sunt atat de multi oameni care, cand aud asta, exclama: „Asta e! Am avut parte de toate.“

Foarte frecvent, dacă unul dintre părinţi este instabil şi imposibil de controlat, celălalt va exagera în direcţia opusă.

Dacă în familia în care a crescut problema a fost controlul, adultul în formare nutreşte o imensă nevoie de a domina.

Sentimentul respectiv se cere manifestat într-un fel sau altul.

Câteodată problema controlului este unicul punct sensibil într-o familie, armonioasă altfel.

Cînd îşi descriu relaţia cu cea mai importantă persoană din viaţa lor, pacienţii spun adesea: „Noi ne-am înfruntat în ziua în care ne-am cunoscut şi nici acum n-am idee cine pierde şi cine câştigă.“

Există numeroşi factori care accentuează fenomentele legate de ciclul dependenţă / obsesie / manie.

Nevoia de dominare este unul dintre ei.

Persoana dependentă se străduieşte să-şi controleze starea de spirit prin substanţe chimice.

Omul înclinat spre pusee de mânie trebuie să deţină controlul absolut.

Adolescenta bolnavă de anorexie trăieşte adesea cu un părinte sau părinţi extrem de dominatori.

Ea nu poate fi ea însăşi şi nu poate să-şi deschidă larg aripile, cum trebuie să facă orice adolescent; însă poate să nu mai mănânce.

Nimic pe această lume n-ar putea-o determina să se hrănească.

Faptul că eşti dispus să cedezi de bunăvoie nu semnalează un defect de caracter, ci e semn de sănătate.

Persoana al cărei termometru interior arată valori scăzute pe scala codependenţei se foloseşte de voinţă, dar nu simte nevoia să domine.

Această disponibilitate se poate manifesta în orice tip de relaţie.

La locul de muncă, de pildă, şeful împarte sarcinile subordonaţilor lui, fiindcă nu simte nevoia să se ocupe el de toate.

El ştie cum să delege responsabilităţile.

Acasă, când copiii îşi vâră năsucul în bucătărie, mama îi lasă să facă dezordine şi chiar să-i mai strice mâncarea pentru ca să se obişnuiască cu gătitul.

Dacă nepoţelul vrea să spele maşina bunicului, el închide ochii la dârele de murdărie care rămân, pentru că ştie că micuţul spălător şi-a făcut treaba cum a ştiut el mai bine.

De obicei, într-o căsnicie, soţul este cel care are mai multă forţă fizică.

El o poate folosi pentru a-şi obliga soţia şi copiii să i se supună. Poate, dar n-o face.

Soţia poate să-l priveze de drepturile maritale pentru a-l constrânge să cedeze într-o anumită chestiune sau poate să trântească uşa dormitorului într-o criză de furie. Poate, dar n-o face.

Pentru persoana codependentă, implicată într-o relaţie care o absoarbe întru totul, un pas înapoi, făcut din raţiuni normale, spre a crea un pic de spaţiu de respiraţie, este echivalent unui abandon.

Orice încercare de a rupe unitatea înseamnă respingere, chiar … moarte.

Curenţii subterani ai minţii codependentului murmură avertismentul – Vei pierde prea mult dacă te părăseşte, vei pieri.

Codependenţa nu este un simplu concept.

Noi, oamenii, suntem predispuşi la codependenţă, pentru că avem tendinţa păcătoasă de a folosi diferite mecanisme de apărare ca să ne păcălim pe noi înşine.

În relaţiile de codependenţa se practică jocuri înşelătoare, în dependenţe, principiile creştine fundamentale sunt adesea scoase în mod abuziv din context.

De pildă, „soţiilor, supuneţi-vă soţilor voştri“ este un principiu biblic; dar, scoţându-l din context, soţul poate să evite răspunderea de a fi iubitor, folosindu-şi poziţia dominantă pentru a-şi menţine soţia într-o relaţie nesănătoasă de codependenţa.

Dacă….
– Simţi că eşti prins în capcana încercărilor necontenite de a fi pe placul altora, sfârşind totuşi în fiecare zi prin a te simţi vinovat …
– Simţi că tu şi partenerul tău de viaţă vă aflaţi într-un război permanent pentru a deţine controlul, fără a ştii însă cine câştigă şi cine pierde…
– Simţi că ceva lipseşte în viaţa ta… atunci probabil că eşti codependent.

Codependenţii încearcă să găsească fericirea în substanţe chimice, în bani, în muncă, în mâncare, în sexualitate sau în cineva care îi ajută să se simtă mai bine.

 

Daca ti se pare interesant subiectul, poti citi mai multe in

„Labirintul codependentei – drumul spre relatii interumane sanatoase”  carte pe care o gasesti gratuit aici