Cuvintele luate separat transmit puţine mesaje emoţionale, dacă transmit vreunul.
Ca şi cuvintele de pe ecranul unui calculator, ele nu transmit decât fapte şi informaţii, în conversaţiile directe, efectul maxim al cuvintelor nu depăşeşte 7%.
Atunci când sunt aşternute pe hârtie, cuvintele îşi pierd conţinutul lor emoţional; este uşor de înţeles de ce procesul verbal al unei şedinţe de tribunal poate trimite o persoană inocentă la închisoare.
Adevărul adevărat stă în înţelegerea contextului, a împrejurărilor şi a modului în care sunt utilizate cuvintele.
Ceea ce citeşte o anumită persoană nu este în mod necesar interpretat la fel de către o altă persoană.
Allan Pease a descoperit acest lucru atunci când fiul său, Cameron, în vârstă de 7 ani, îşi petrecea vacanţa la bunica sa.
Ca mai toţi băieţii de 7 ani, învăţase câteva cuvinte „urâte” la şcoală şi le-a folosit în prezenţa bunicii.
Aceasta a hotărât să pună piciorul în prag: Cameron, există două cuvinte pe care eu nu vreau să le aud în această casă – unul este „căcat”, iar celălalt „fute-l„!
La care Cameron răapunde: E-n regulă, bunico! Şi care sunt cele două cuvinte?
Deoarece bunica a pus accentul pe cuvintele „eu nu vreau” şi „în această casă”, copilul a decodificat mesajul în sensul că nu e nimic greşit dacă el va continua să utilizeze cele două cuvinte, cu condiţia ca ele să nu ajungă la urechile bunicii în casa ei.
A continuat, deci, să le folosească în orice alt loc, şi chiar în prezenţa bunicii atunci când se aflau într-o casă străină.
Acesta este un exemplu clasic despre modul cum proasta folosire şi interpretarea greşită a cuvintelor pot duce la relaţii încordate.
Termenul „al meu” indică implicarea emoţională a vorbitorului faţă de obiectul comunicării.
De exemplu, „soţia mea” arată un ataşament emoţional, în vreme ce cuvântul simplu „soţia” neagă orice implicare emoţională şi chiar denotă un oarecare dispreţ sau ostilitate.
„Şeful meu” arată o legătură emoţională, în vreme ce doar „şeful” indică o anumită distanţă.
Trecerea accentului de pe un cuvânt pe un alt cuvânt poate transforma complet înţelesul propoziţiei.
Citeşte propoziţiile de mai jos, punând accentul pe cuvintele bolduite şi observă modificările înţelesului:
„Eu trebuie să accept această slujbă”. (Trebuie s-o accept eu mai degrabă decât dumneavoastră)
„Eu trebuie să accept această slujbă”. (Nu am altă alegere. )
„Eu trebuie să accept această slujbă”. (Nu trebuie nici să o critic, nici să o resping, ci să o accept. )
„Eu trebuie să accept această slujbă”. (Şi nu alta. )
„Eu trebuie să accept această slujbă„. (O dispreţuiesc. )
Exemplul arată că prin accentuarea diferitelor cuvinte este posibilă manipularea a ceea ce oamenii aud, tot aşa cum pot fi răstălmăcite şi cele citite în ziare.
Pune următoarea întrebare unei persoane, accentuând cuvintele subliniate, şi observă răspunsul:
„Câte animale din fiecare specie a luat Moise cu el în arcă?”.
Majoritatea oamenilor încep să numere, iar cei care se gândesc mai mult răspund: „Două!”.
Răspunsul este de fapt: „Nici unul”.
Moise nu a avut niciodată o arcă, ci Noe.
Atunci când accentuezi „fiecare specie” primeşti un răspuns diferit de cel care ar fi fost furnizat dacă ai fi accentuat „Moise”, situaţie în care păcăleala devenea evidentă.
Tot aşa cum interlocutorul este manipulat ca să dea un răspuns anume unei întrebări, multe din conversaţiile noastre zilnice au drept obiectiv dinainte stabilit manipularea partenerului.
Adesea este vorba de o manipulare inconştientă.
Ca şi în limbajul trupului, unde oamenii recurg la gesturi care se tot repetă şi sunt deranjante, ei folosesc adesea şi expresii învechite, tocite, numite clişee; acestea fie pun capăt unei conversaţii, fie îl încurajează pe interlocutor să vină şi el cu un clişeu propriu.
Clişeele sunt cuvinte sau expresii preambalate, folosite de oameni lipsiţi de imaginaţie sau de cei care sunt prea leneşi ca să descrie o situaţie prin prisma propriilor percepţii.
Clişeele pot oferi chei utile pentru descifrarea gândurilor vorbitorului.
Aceste expresii au drept scop să atenueze importanţa a ceea ce vorbitorul vrea să spună, de exemplu: „îţi mulţumesc că mi-ai împrumutat maşina — dar, ca să nu uit, lovitura aceea de la bara de protecţie o ai de mult?”, în acest caz, expresia „ca să nu uit” este folosită pentru a masca faptul că întrebarea despre bara de protecţie îndoită este, de fapt, problema cea mai importantă.
Asemenea expresii ne avertizează că ceea ce urmează este, de fapt, nucleul întregii aserţiuni.
„George, apreciem într-adevăr ceea ce ai făcut la acest proiect, a fost o treabă bună. Dar, fiindcă veni vorba, vacanţa ta de o săptămână trebuie să fie amânată pentru luna viitoare”.
Ce putem face împotriva clişeelor dacă si noi înşine suntem înclinaţi să le folosim?
Cel mai bun lucru ar fi să le alungăm din vocabularul nostru.
Dacă aceasta e greu de realizat, să le dăm cel puţin o notă nostimă, care poate fi chiar reconfortantă pentru interlocutori.
Fraza „Fiecare bărbat este împins de la spate de o femeie ” poate deveni mai percutantă dacă i se adaugă „adesea este vorba de cealaltă femeie”.
Dar cel mai bun sfat pentru a putea ţine conversaţia deschisă este să renunţăm total la clişee, truisme şi platitudini şi să abordăm discuţia cu imaginaţie.
La început nu e un lucru prea uşor de realizat, dar va contribui la ameliorarea calităţii conversaţiilor noastre.
Oameni pentru oameni 